La Curtea de Apel București a început, în data de 25 martie, judecarea apelului formulat de fostul primar al Sectorului 5, Marian Daniel Vanghelie, în procesul de calomnie în care a fost chemat în judecată de fostul premier și lider PSD, Victor Viorel Ponta. Judecătorii au dispus ca următorul termen de judecată să se desfășoare pe 3 iunie.
La fond, procesul s-a judecat la Tribunalul București, care, în data de 1 iulie 2021, a dispus următoarea soluție:
- Admite cererea. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 80.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs. Obligă pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de larg tiraj naţional hotărârea pronunţată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în data de 1 iulie 2021.
Vanghelie nu s-a prezentat la proces
Prin cererea adresată în data de 6 iunie 2019 Tribunalului București Secția a-V-a Civilă, fostul premier solicitase obligarea pârâtului Vanghelie Marian Daniel la plata sumei de 80.000 EURO cu titlu de daune morale. Victor Ponta l-a dat în judecată pe fostul primar al Sectorului 5, după ce acesta din urmă a declarat într-un interviu acordat Antena 3, că ’’Victor Ponta, în fosta sa calitate de prim-ministru, le lua bani oamenilor de afaceri”, declarații ce au fost preluate ulterior în conținutul a două articole, publicate de capital.ro cu titlul “Dezvăluiri șocante despre Victor Ponta: “Le lua banii! ” și respectiv de cotidianul.ro cu titlul: “Șpagă de milioane de euro în sediul SRI”.
În motivarea sentinței, consemnate de rolii.ro, Tribunalul a notat că pârâtul Vanghelie Marian Daniel nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu s-a înfățișat la interogatoriul solicitat de reclamant și încuviințat de instanță la termenul fixat pentru administrarea acestei probe (în data de 3 martie 2021), astfel că, în temeiul art. 358 Cod pr. civilă, va socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină a faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, așa cum prevede art. 348 al. 1 Cod pr. civilă.
Ponta spune că va dona banii
După anunțarea sentinței, Ponta a anunţat, într-un mesaj postat pe facebook, că va dona banii unor asociaţii şi fundaţii care se ocupă de copiii abandonaţi.
„Mă bucur că în România încă se poate face dreptate – şi că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii şi agresivitatea rezolvă totul în ţara noastră! Anunţ oficial că voi executa această sentinţă prin toate mijloacele legale şi că voi dona toţi banii astfel obţinuţi, 80.000 de euro, de la Marian Vanghelie, către asociaţiile şi fundaţiile care se ocupă de copiii abandonaţi! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie şi merită!”, a precizat Ponta.