Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, s-a judecat cu ANAF-ul (Administrația Județeană Ilfov și cu Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor) într-o serie de procese cu mize financiare. După ce a pierdut, în primă instanță, într-unul dintre procese 2,7 milioane de lei, a câștigat o sumă importantă într-un altul. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, săptămâna trecută, să respingă recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr.3549 din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Decizia pronunțată de judecătorii ICCJ în data de 18 noiembrie 2020 este definitivă.
Controlul ANAF
În 2010, funcționarii ANAF au declanșat o inspecție fiscală la George Becali în urma căreia, prin Decizia de impunere din 28.06.2010, au stabilit în sarcina acestuia obligații fiscale de natura TVA în sumă de 6.334.930 lei, pentru care au fost calculate accesorii aferente TVA, în sumă de 8.012.655 lei. Gigi Becali a formulat imediat contestație administrativă împotriva acestei decizii de impunere, contestație respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 200/18.05.2011 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Gigi Becali a mers însă mai departe și a formulat o acțiune în instanță împotriva Deciziei nr. 200/18.05.2011, iar prin Decizia nr. 1836/08.06.2016 definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a admis în parte acțiunea formulată și a anulat în parte actele administrativ contestate, pe care le-a menținut “în limita sumei de 5.318.520 lei, reprezentând TVA la care se adaugă accesoriile aferente” .
Corecturi peste corecturi
În vederea punerii în executare a deciziei judecătorești definitive, organele fiscale au întocmit o Decizie de impunere corectată, ce avea nr. 612/06.02.2017 prin care s-a diminuat obligația fiscală stabilită cu suma de 1.016.410 lei, reprezentând TVA. De asemenea, organele fiscale au recalculat și accesoriile aferente TVA în mod corespunzător. Totodată, prin Decizia de impunere nr. 613/06.02.2017, organele fiscale au debitat accesoriile cuprinse în Decizia de impunere din 28.06.2010, prin care au calculat accesorii aferente debitului în sumă de 5.318.520 lei. George Becali, în schimb, a solicitat să se constate nulitatea deciziei de impunere nr.612 din 06.02.2017, pornind de la cele consemnate în cuprinsul acesteia, respectiv a stingerii creanței fiscale constând în TVA debit din Decizia de impunere din 28.06.2010.
Curtea a apreciat că sunt nefondate aceste solicitări ale reclamantului, întrucât prin Deciziile nr. 612 și 613 nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sensul art.110 alin.1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscale. Astfel, prin Deciziile de impunere nr.612 și nr.613 din 06.02.2017, Serviciul Evidență Plătitor Persoane Fizice a reglat fișa în contul dobânzi și penalități TVA, suma rămasă de plată fiind formată din dobânzile și penalitățile cuprinse în anexa întocmită de organele de inspecție fiscal (aferente debitului în sumă de 5.318.520 lei) și accesoriile calculate prin procedura de simulare.
Avocații lui Becali au făcut confuzie între impozite
Referitor la susținerea reclamantului potrivit căreia în anul 2016 organul fiscal a stins creanța fiscală constând în TVA debit din Decizia de impunere din 28.06.2010, Curtea va achiesa la punctul de vedere al ANAF, în sensul că reclamantul face confuzie între impozite, în sensul că nu este vorba de TVA debit, ci de contul dobânzi și penalități TVA, acolo unde respingerea Deciziei de amânare la plată nr.8017/09.03.2016 a stins eronat dobânda în sumă de 8.012.655 lei din Decizia de impunere nr.xxxxxx/28.06.2010, care rămâne de plată conform Deciziei nr.1836/08.06.2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, prin Deciziile de impunere nr.612 și nr.613 din 06.02.2017, Serviciul Evidență Plătitor Persoane Fizice a reglat fișa în contul dobânzi și penalități TVA, suma rămasă de plată fiind formată din dobânzile și penalitățile cuprinse în anexa întocmită de organele de inspecție fiscal (aferente debitului în sumă de 5.318.520 lei) și accesoriile calculate prin procedura de simulare.
Becali avea drept de deducere
Curtea a mai reținut faptul că, prin decizia nr. 1836/08.06.2016, instanța supremă a decis definitiv că contribuabilul Becali George avea drept de deducere pentru taxa pe valoarea adaugată achitată de la momentul achiziționării bunurilor respective și își putea exercita acest drept de deducere începând cu data de 01.07.2005. Pe de altă parte, persoanele impozabile care nu au solicitat inregistrarea in scopuri de TVA in termenul prevazut de lege, indiferent daca au facut sau nu obiectul inspectiei fiscale, aveau dreptul să ajusteze in primul decont depus dupa inregistrare sau, după caz, intr-un decont ulterior. În continuare, instanța a constatat că, așa cum rezulta din Adresa A.N.A.F nr.xxxxx/14.03.2018, privind calculul detaliat al sumelor accesorii stabilite pentru debitul principal, deși s-a făcut un calcul corect mathematic, acesta a fost stabilit la o baza de impunere incorectă, fara a se lua în considerare dreptul de deducere si exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată aferentă fiecarei perioade fiscale in parte. Astfel, î n calcularea accesoriilor, organul fiscal a recunoscut dreptul de deducere, in primul decont de T.V.A inregistrat de contribuabil in anul 2011, pentru intreaga sumă deductibilă de 8.843.021 lei si nu începând cu anul 2005 și în continuare pentru fiecare perioadă fiscală in parte, corespunzător activității economice desfășurate de contribuabil cu continuitate. Așa cum corect au menționat experții, lipsa declarației de plătitor de T.V.A, generată de faptul depășirii plafonului de scutire, nu a fost sancționată de către A.N.A.F cu nerecunoașterea dreptului de deducere, ci a avut doar o consecință pecuniară, respectiv plata accesoriilor calculate până la momentul depunerii primului decont fiscal. Judecătorii au constatat astfel că ANAF a procedat greșit cu privire la dreptul de deducere, încălcând prevederile directivei 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene.
Curtea a luat în considerare un raport de expertiză
Prin urmare, Curtea a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, reținând modul de calcul efectuat de experți din care rezultă diferențele dintre penalitățile calculate de expert conform detaliilor de calcul accesorii prezentat în Anexa la raportul de expertiză fiscală si cele calculate de ANAF conform Deciziilor de impunere nr. 612/06.02.2014 si nr. 613/06.02.2017, precum si a calculului detaliat obligatii fiscale accesorii editat de ANAF la data de 19.04.2018 si a Adresei A.N.A.F cu nr. xxxxx/14.03.2018 privind calculul detaliat al sumelor accesorii stabilite pentru debitul principal , prezentate sintetizat astfel:
– Total accesorii calculate de expert în suma de 2.781.495 lei din care :
- dobânzi în valoare de 2.737.283 lei;
- penalități în valoare de 44.212 lei;
– Total accesorii calculate de A.N.A.F în suma de 8.044.152 lei din care :
- dobânzi în valoare de 7.220.095 lei;
- penalități în valoare de 824.057 lei;
– Diferentele dintre accesoriile calculate de expert și accesoriile calculate de A.N.A.F sunt rezultatul urmatorului calcul:
- dobânzi în valoare de : – 4.482.812 lei (2.737.283lei – 7.220.095 lei);
- penalități în valoare de: -779.845 lei ( 44.212 lei – 824.057 lei);
În raport de toate aceste considerente, judecătorii au admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, și au decis să anuleze în parte Decizia de impunere nr. 612/6.02.2017, Decizia de impunere nr. 613/6.02.2017, precum și Decizia privind soluționarea contestației nr. 296/5.09.2017, pentru sumele de 4.482.812 lei dobânzi și 779.845 lei penalități, dar să mențină deciziile contestate pentru sumele de 2.737.283 lei dobânzi și 44.212 lei penalități, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Curtea a mai stabilit ca pârâtele ANAF, aflate parțial în culpă procesuală, față de anularea parțială a actelor administrativ-fiscale deduse judecății, să fie obligate, la cererea reclamanților, să suporte cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, respective la plata către reclamanți a sumei de 18.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise.
