20 de persoane condamnate, fiindcă au indus în eroare societăţi de asigurare din București, înscenând accidente rutiere pentru a obţine despăgubiri

Exclusivitate

La Curtea de Apel București s-a finalizat săptămâna trecută procesul în care inițial 21-a de persoane (apoi 20, după decesul uneia pe parcursul derulării procesului) au fost judecate fiindcă au încercat să obțină despăgubiri substanțiale de la societăți de asigurări ( Țiriac, Groupama, etc)  la care aveau asigurate casco automobile de lux, după ce anterior înscenaseră mai multe accidente rutiere.

O parte din inculpați erau cei care dețineau autoturismele de lux (Mercedes CLS, VW Touareg, BMW 530D, etc)  și care au fost de acord să le pună la dispoziție în vederea avarierii intenționate a acestora și încasarea sumelor asigurate (valoarea de piață a autoturismelor), iar o altă parte era reprezentată de cei care au fost  dispuși să participe la înscenarea evenimentelor rutiere și să declare în fals, în actul de constatare amiabil sau în fața organelor de poliție, modul nereal, regizat, de producere a evenimentelor rutiere. Companiilor de asigurări și ulterior anchetatorilor le-a atras atenția faptul că accidentele, cu daună totală, nu se soldaseră cu victime.

Toate cele 20 de persoane au fost găsite vinovate și condamnate la diverse pedepse cu închisoarea cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înşelăciune privind asigurările, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și șantaj.

Cei mai mulți dintre inculpați au acceptat pedepsele date în faza de fond a procesului, care s-a derulat la Judecătoria Sectorului 1, doar două dintre ele, Negrilă Vasile și Nicolae Alexandru Cosmin, atacând sentința, care s-a judecat la Curtea de Apel București. Negrilă Vasile a reușit să obțină o reducere cu 6 luni a pedepsei primite, de 3 ani de închisoare, astfel încât a încasat în final o condamnare de 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În schimb, judecătorii au respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Nicolae Alexandru Cosmin.

spot_img

Articole recente

Au început înscrierile la examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august 2025

Direcția Națională de Probațiune organizează examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august...

Mai multe articole din aceeași categorie