11 români figurează în continuare pe Notificarea Galbenă Interpol privind persoanele dispărute

Exclusivitate

Pe Yellow Notice (Notificarea Galbenă privind persoanele dispărute), elaborată de Interpol, se aflau, la data de 18 ianuarie 2021, numele a 11 persoane originare din România. Este vorba de 4 copii, (Melu Simona Camelia, Mihai Denisa, Sierra Nedelcu și Neagoe Stefan Alin), 4 femei (Motas Adriana Elena, Moldovan Anna Maria, Serban Elena Alexandra, Boca Ramona Olimpia)  și 3 bărbați ( Nicolescu Vladimir Iulian, Paiu Marcel Cosmin, Mandeș Petrică). În urmă cu un an, lista conținea tot numele a 11 persoane, diferența constând în faptul că în locul lui Paiu Marcel Cosmin, român de 34 de ani dispărut în capitala Irlandei, Dublin, figura numele și fotografia lui Ghiță Marian.

Notificarea Galbenă Interpol reprezintă o alertă globală a poliției pentru a ajuta la localizarea persoanelor dispărute și este destinată diseminării informațiilor, în vederea creșterii şanselor găsirii unei persoane dispărute în cazul în care există posibilitatea ca aceasta să fi călătorit sau să fi fost transportată  în străinătate. Cele mai des întâlnite cazuri sunt cele ale unor copii răpiţi de unul dintre părinţi, ale răpirilor de copii în scop de exploatare sau trafic de organe sau a unor persoane dispărute în mod inexplicabil. Notificarea galbenă poate fi de asemenea folosită pentru a ajuta la identificarea unei persoane care nu este în măsură să se identifice pe sine.

Pe site-ul Interpol sunt publicate  informații interesante despre acest sistem de alertă:

Cum se publică o Notificare galbenă?

  • Poliția din una dintre țările noastre membre solicită o notificare galbenă prin intermediul Biroului central național și oferă informații despre caz. Notificarea este apoi publicată de Secretariatul General în baza de date a Interpol, care avertizează poliția din toate țările membre ale organizației.

De ce este importantă Notificarea Galbenă?

  • Oferă vizibilitate mare și internațională a cazurilor
  • Persoanele răpite / dispărute sunt semnalate oficialilor de frontieră, ceea ce îngreunează transportul lor în afara țării de origine
  • Țările pot solicita și împărți informații critice legate de anchetă

Cum se raportează dispariția unei persoane?

  • Dacă doriți să raportați pe cineva ca lipsește, trebuie să contactați autoritatea poliției locale, care va lua legătura cu Biroul Central Național INTERPOL, dacă este cazul.
spot_img

Articole recente

Ce fost ministru al Justiției și judecător CCR se bate în instanță cu autoritățile pentru bani reținuți nelegal din pensie cu titlu de CASS

La data de 29.12.2022, Pivniceru Mona Maria, în calitate de reclamantă,  s-a adresat unui complet de la Secţia a...

Mai multe articole din aceeași categorie