Uniunea Națională a Barourilor din România participă la proiectul CiviLAW, proiect cu finanțare europeană, care își propune formarea avocaților cu privire la instrumentele UE privind dreptul insolvenței și dreptul familiei. Proiectul CiviLAW este implementat de Fundația Europeană a Avocaților, în parteneriat cu Barourile naționale din Cipru, Cehia, Italia, România, Polonia, Spania și baroul local din Atena.
În cadrul acestui proiect, UNBR lansează apelul la candidaturi pentru selectarea unui număr de minim 10 avocați care să participe la cel de al doilea webinar (sesiune de pregătire a avocaților cu privire la instrumente de Drept european al insolvenței) ce va fi organizat online la 08 iunie 2022. Evenimentul va fi organizat și se va desfășura în limba engleză. Singura condiție solicitată de liderul de proiect este ca avocații interesați să participe să cunoască limba engleză, întrucât pentru acest eveniment nu va fi asigurată traducere simultană.
UNBR informează avocații că pentru sesiunile de formare din cadrul proiectului care vor fi organizate fizic, vor avea prioritate avocații selectați la evenimentele desfășurate online. Pentru detalii privind tematica webinarului, vă rugăm să consultați programul preliminar, disponibil aici.
Avocații interesați să participe sunt rugați să trimită o scurtă scrisoare de intenție până la 13 mai a.c. la adresa de email proiecte@unbr.ro
Pentru informații suplimentare, persoana de contact din cadrul UNBR – Veronica Morecuț, tel: 0771760079.